Jurnalistul Ovidiu Marincea preia șefia Comunicării la SRI

Jurnalistul Ovidiu Marincea preia șefia Comunicării la SRI
Publicat: 17/08/2015, 17:14

Jurnalistul Ovidiu Marincea, 36 de ani, este începând de luni coordonatorul pe comunicare publică a SRI, din postul de consilier al directorului SRI, Eduard Hellvig, a anunțat SRI într-un comunicat de presă.

„Îi urez bun venit domnului Marincea și consider că prezența lui în cadrul Serviciului Român de Informații va constitui un avantaj în procesul de transparentizare și de deschidere a intituției către cetățeni. Este necesar ca SRI să se consolideze și în ceea ce privește procesul de comunicare, de aceea mă bucur că ni s-a alăturat și sunt convins că împreună vom face pași importanți în direcția profesionalizării comunicării publice a Serviciului”, a declarat Eduard Hellvig, în comunicatul de presă.

„Ca jurnalist am militat pentru comunicarea și deschiderea tuturor instituțiilor statului față de public, de aceea apreciez că adevărata provocare pentru orice profesionist este transparentizarea unui serviciu secret. Sunt onorat să lucrez într-una dintre cele mai respectate instituții ale statului român”, a afirmat Ovidiu Marincea, în același comunicat.

Contul de Facebook al fostului jurnalist a fost șters de pe rețeaua de socializare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Pericolul ascuns din frizerie. Multe persoane s-au îmbolnăvit
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?